doar ape.

db

nu e lucru mare!

A face istorie e grandios şi măreţ.

.

Pentru cei care nu vă este familară scena. Ea este formată la prima ninsoare în Sătmar din anul 2007.O seară ninsă, sinistră şi umedă ne-a mânat în grădina oraşului unde ninsoarea s-a păstrat o vreme. A fost o experienţă sumbră, frig şi lipsită de frumuseţe. Lumina şi spectacolul ei lipseau cu desăvârşire. Am exploatat doar nefiinţa trenului, rămăşiţă a istoriei. Atât…
Ce a fost hazliu e că singuri fiind în toată grădina, n-am fost observaţi de domnii gardieni care simţind nevoia să plece mai repede acasă ne-au închis înauntrul ei şi am fost nevoiţi să sărim ditamai gardul, asta nu ar fi fost o problemă, dar eu şi Dan - prietenul meu cântărim nu cu mult peste 90 kg. Doar ţepuşele de la garduri ne-au dat fiori, am ajuns însă teferi acas’.

Acu la căldurică gândesc altfel, gândesc la cum aş putea face istorie…

db

nu sunt un amator de cai, am ales însă să îmi duc copilaşii să vadă caii la concursul de atelaje trase de aceştia organizat în oraşul nostru…

probabil pentru cei avizaţi a fost o desfătare, noi ceilalţi am fost descurajaţi de ploaie, de vânt şi lipsa unor probe mai spectaculoase.

Dan B

expo-ul auto mi-a stârnit curiozitatea şi-am hotărât să văd şi eu ce se-ntâmplă acolo.

am găsit automobile, acţiune deloc, puţini clienţi şi un chip familiar…

Dan B.

doi oameni fericiţi.

Erau fericiţi înainte să îi fi văzut prima oară
Fericiţi erau şi a doua zi când ne-am întâlnit.

Oameni buni, continuaţi să fiţi fericiţi mereu.

Dan B

e numele localităţii unde am fotografiat o nuntă de oşeni în port popular, un lucru rar întâlnit de acum când “tinerimea” nu mai pune preţ pe ritualuri străbune.

iată şi preschimbarea…

Imi plac fetiţele roşcate… nu ştiu de ce.

Probabil de ce port aceiaşi culoare la păr.

bogată într-o lume săracă.

DB

îmi dau seama că o fotografie bună trebuie gândită, muncită şi numai mai apoi executată.

Doi dintre prietenii mei şi-au ros coatele si genunchii ca să se “ridice deasupra”

Spor în continuare să aveţi băieţi. Şi fiţi bravi!

DB

învârtindu-ne în jurul casei unui biet ţăran cautând subiecte de fotografiat, acesta ne-a răsplătit căutările scoţând la iveală o pereche de pisicuţi proaspăt veniţi pe lume.

am făcut roata în jurul lor, erau speriaţi dar foarte dragălaşi şi extrem de curioşi

închipuiţi-vă că a trebuit să mă târăsc pe burtă pentru a “executa” imaginile astea.

numa io ştiu ce muştruiuleală am luat de la Simona - soţia mea, pentru că am inverzit blugii mei buni.

dar sunt fericit!

iata si o imagine de la making off

Dan B

în umblarea pe la munte am “găsit” câteva imagini haioase

de pildă ce vedeţi aici e un cal digital, DIGIhorse sau cum vreţi să îi spuneţi…

iar aici poziţia tipică pentru prelucrarea lemnului, mai precis executarea scândurilor de calitate cu un gater orizontal.

o curiozitate până la urmă… gaterul orizontal

fie-vă ciucurii uşori…

Dan B

culoare…

culoare în peisaj

imagini de la workshopul de fotografie al domnului Moiceanu

imaginile îmi aparţin.

bag de samă ca e faină natura şi privită alb negru.

ia vedeţi…

imagini de la workshopul de fotografie al domnului Moiceanu

imaginile imi aparţin.

Una din plăcerile mele este să fotografiez copii.

Sunt cei mai naturali şi inofensivi “clienţii” ai mei.

Nu se lasă fotografiaţi decât dacă ajungi să le câştigi încrederea.

Încrederea câştigată şi pornim la treabă. Treabă serioasă de altfel…

Şi nu mă las până nu obţin ce vreau, uneori se lasă cu lacrimi…

Apoi vin şi zâmbetele şi privirile inocente.

Numele ei este Daria - o fetiţă cât un fecior jumate… vrednică şi extrem de simpatică.

Te mai aştept în studio.

Mi-ai promis, Daria!

Cu reverenţă îmi aplec inima şi fruntea în faţa unui mare om.

Numele lui este Simion Man. Are acum 95 de ani.

Inima îi este zdrobită… stă la căpătâiul unui om care a trecut în lumea celor drepţi.

E fiul său!

Nu pot exprima în cuvinte echilibrul ce l-am citit pe faţa lui…

Nu ştiu de unde atâta seninătate pe faţa unui batrânel care nu se poate sa nu fi avut parte de suferinţă şi zbucium de-a lungul anilor, suferinţă care il încearcă şi acum. Mă-ntreb oare care îi sunt gândurile, ce trăiri are acest om, care îi sunt năzuinţele…

Nu pot decât să mă opresc, să îmi reconsider atitudinea faţă de viaţă şi să doresc să devin şi eu un astfel de batrân.

Ştiu doar că acest om, a luptat în război fără să tragă vreun cartuş, a fost nevoit împotriva voinţei lui să lupte pentru unguri apoi pentru ruşi. A rămas întreg, s-a întors acasă, a întemeiat o familie, a crescut 8 copii, şi-a îngropat soţia şi acum unul dintre copii.

Dacă ai să il întrebi cum a reuşit să fie biruitor în toate aceste circumstanţe ale vieţii îţi va spune că a “umblat” mereu cu Tata de mână, Tata e Dumnezeul lui, Dumnezeu care a prins drag de acest om iar acum în momente crunte i-a dat din nou seninătate.

Mare Dumnezeu! Mare om!

Vreau să fac asta de multă vreme.

Am ajuns să înţeleg nu de mult că prietenii sunt acei care dau viaţă, dau parte din viaţa lor prietenilor lor.

Mulţumesc, prieteni ai mei.

Îmi sunteţi prieteni chiar dacă nu vorbim mult, chiar dacă nu corespondăm intens sau chat-uim mereu, îmi sunteţi acei prieteni care mă ajută să înţeleg că viaţa e mai mult decât vorbe, e mai mult decât singurătate…

… mai mult decât aprobare şi acceptare.

… mai mult decât aplauze şi încurajări

Sunt cu mult mai bogat avându-vă aproape.

Viaţa mea e mai consistentă, având parte din viaţa voastră.

Mulţumesc, prieteni ai mei.

nu sunt un artist al vorbelor şi nici un sentimental melancolic, dar îmi place oraşul meu.

E oraşul meu, m-am născut, am crescut, pe străzile centrului lui mi-am julit picioarele învăţând să merg pe bicicleta, într-însul am găsit o şcoală bună… am găsit şi oameni buni.

Aş vrea să-l văd mereu curat, păzit şi respectat.

Îmi place noaptea pentru că e mai liniştit şi e mai frumos.

Într-un post anterior vă arătam câteva imagini cu oameni ai străzii, a continuat să mă intereseze soarta lor şi cu multă satisfacţie am aflat că lucrurile au evoluat puţintel.

O bună parte din acei oameni sunt “găzduiţi” acum la adăpostul de noapte al Primăriei. O acţiune lăudabilă a edililor sătmăreni. Felicitări!

Am acceptat cu bucurie să particip la o acţiune de ajutorare a acestor oameni mai mult fiind curios de soarta lor. Voiam să îi vad cum se comportă într-un cadru social organizat.

Am aflat că le este cu ceva mai bine, beneficiază de hrană, asistenţă socială şi medicală. Nu mai dorm pe sub poduri şi o bună parte din cei asistaţi au un loc de muncă dar nu au o casă.

Necazul e că într-o noapte pot fi ajutati doar 60 de oameni, sătmarul are mai mulţi necăjiţi, restul tot afară în stradă sau în condiţii mizere dorm.

Am spus că beneficiază de hrană, închipuiţi-vă însă câtă hrană poate să primească un om din cei 1.5roni pe care primaria îi suportă, bani din care trebuie să li se asigure hrana seara şi dimineaţa, cred că pâinea şi margarina e hrana lor de bază.

Problema lor tot nu e rezolvată, ei ziua tot în stradă ajung, media de vârstă a celor asistaţi e undeva peste 45-50 de ani, oamenii aştia nu mai sunt capabili să lucreze sau nu mai găsesc de lucru, nici un angajator nu-i angajează. Ideală ar fi o asistare fulltime.

Am găsit un colectiv cu o inima mare acolo, oameni deosebiţi, oameni educaţi, condiţiile în care ei au ales să lucreze nu sunt deloc plăcute, nici unul din voi nu cred că aţi alege să munciţi pentru aceşti sărmani fără să aşteptaţi ceva în schimb. Ba mai mult unii din aceşti oameni amărâţi vin beţi sau semi-beţi, puşi pe harţă şi emiţând pretenţii exagerate. Sunt dispuşi să lucreze şi în condiţiile acestea.

Oh, ce inimă mare trebuie să aibă!

Am văzut în slujirea lor durere, neputinţa de a face mai mult pentru aceşti oameni, dorinţa lor este să facă mai mult… şi nu pot, sunt copleşiţi de nevoi… aici ar trebui să intervenim noi ca societate sau mai concret ca oameni de bine.

Vizita noastră a fost în ajunul sărbătorilor de iarnă când am dus pentru aceşti oameni câteva alimente şi câteva flacoane cu suc, n-am facut-o pentru a face publicitate ieftină unui grup sau unei persoane, am făcut-o dezinteresaţi, din compasiune şi din dorinţa de a arăta acestor oameni că dragostea poate fi practicată fără elogii şi interese.

Am înţeles că se mai practică uneori reclama pe seama nevoiaşilor când dacă ceri ajutorul unui anumit soi de oameni vin să ajute numai dacă presa e acolo să consemneze evenimentul şi trebuiesc emise şi o sumă de elogii.

Patetic!!!

In ultima imagine veţi vedea câţiva tineri care au donat alocaţiile şi economiile lor pentru a aduce hrană acestor oameni sărmani, numele lor nu e important, nici măcar ei nu sunt atât de importanţi pe cât de mare este nevoia acestor oameni de a fi ajutaţi practic. Imaginea oamenilor nevoiaşi aş vrea să vă rămână în minte.

Hainele de pe ei arată jalnic, hrana lor este atât de săracă încât nu îmi închipui cum rezistă frigului de afară.

Înţeleg că animalele noastre de companie sunt mai bine hrănite decât aceşti oameni, nu vreau să fiu greşit înţeles dar acest adăpost a apărut după ce au fost create alte câteva pentru câini, o chestiune pe cât de hilară pe atât de anormală.

Nu îmi asum rolul de revoluţionar în acest sistem social, dar pot să vă spun că nu ajunge doar să gândim cu compasiune la aceşti oameni ci trebuie să acţionam practic.

Vă invit la un exerciţiu de imaginaţie, inchipuiţi-vă in pielea unui amărât, alege unul, oricare, stai în pielea lui o oră, apoi ia o bucata de hârtie şi notează ce ai simţit şi ce ai face să schimbi asta.

Fie ca aceste imagini să te urmărească. În special când animalul tău mănânca mai bine decât unul din aceşti sărmani.

În speranţa că nu am adus vreo jignire intelectului tău ci doar am sensibilizat inima ta îţi spun că rugăciunea unuia din aceşti sărmani e cu mult mai valoroasă cu cât e menţionat într-însa numele tău.

Un An Nou Fericit şi rodnic sa ai… să ai din ce să dai celui sărman.

Dan B.

din nou imagini cu oameni necăjiţi şi nunţi.

se pare că retraiesc anumite vremi aşa se face că ciclul imaginilor se repetă…

Am onorat bucuros invitaţia unui bun prieten de a participa la un concert al absolvenţilor şi al elevilor Liceului de Arte.

Am fost extrem surprins, plăcut surprins de abilităţile muzicale ale acestor tineri, în special am remarcat o buna pianista, un cor de fete şi un trompetist. Nu cunosc numele acestor tineri, dar au făcut ca inima mea să crească.

Nu stăpânesc limbajul muzical, îmi cer scuze dacă aduc jignire vreounui cunoscător, dar am realizat că Sătmaru ‘nost micuţ are oameni deosebiţi care ştiu prin pedagogia lor să promoveze muzica de calitate, iar elevii lor ştiu să o facă auzită.

Sănătate tuturor ce activează în sfera muzicii sătmărene şi spor în acţiunile lor.

Mi-am propus ca anul acesta să particip la spectacolele Filarmonicii Sătmărene şi am să o fac cu plăcere.

Recomand tuturor sătmărenilor şi nu numai celor din Satu Mare să vină la spectacolele Filarmonicii, asta face ca seara să se termine fericit.

Dar, să nu carecumva să vă luaţi aparatele foto cu voi, că nu e voie! Ar fi păcat să pierdeţi a doua parte a spectacolului. Vă spun asta din experienţe trecute.

Tot mai frumoasă Filarmonica Sătmăreană.